teo.ecsu.info

de ceva timp am zis c-o să încep să cercetez minuni¹. ieri a fo’ ziua cea mare. am început să “investighez” o primă minune. aparent minune. mă rog, până la proba contrarie.

ieri, pentru a n-a oară, am făcut o vizită lui nae danciu*, 98 ani, prezbiter în biserica luterană din strada badea cârţan. îmi mai povestise o dată ceea ce redau mai jos însă acum a sunat totul foarte diferit, pentru că… între timp urechile mele deveniseră mai critice…

în 1945 nae danciu, în vârstă de 34 de ani atunci, s-a îmbolnăvit de tbc pulmonar şi a trebuit să fie separat de restul familiei (soţia şi băieţelul de 6 luni). pe toată perioada carantinei a stat cu părinţii în casa acestora, ei fiind imuni la tbc din cauza vârstei.  izolarea de cei dragi era cu atât mai dureroasă cu cât, deşi primea vizite de la aceştia, nu se putea apropia de ei la mai mult de 1-2 metri. după o vreme, nemaiputând suporta situaţia, nae danciu s-a rugat. asta în ciuda faptului că până atunci fusese ateu. asta o afirmă chiar dânsul, spunând că deşi era religios, nu avea nici o trabă cu Dumnezeu.

ce s-a rugat? ceva de felul:

“Doamne, tu ştii că eu nu cred că exişti, dar dacă exişti te rog să mă vindeci. în cazul în care o vei face, te voi lăuda în fiecare zi din viaţa mea drept recunoştinţă.”

la scurt timp după rugăciune starea dânsului s-a îmbunătăţit rapid. până atunci avusese parte de toate simptomele unui bolnav de tbc, printre care tuse cu sânge şi slăbiciune generală, însă la următorul control medical (care avusese loc la o lună de la rugăciune) reieşea dintr-o radiografie că rănile plămânilor erau vindecate complet. analizele de sânge şi salivă confirmau: “tbc negativ”. după încă două săptămâni nae danciu era din nou alături de familia sa şi, cel mai important, era un om schimbat. această experienţă dânsul o vede ca pe o întâlnire cât se poate de reală cu Dumnezeu.

informaţie “pro-supranatural”: tratamentul bolii a constat doar într-o alimentaţie bogată  în proteine şi vitamine (în special vit. A) şi slabă în grăsimi. mai exact, doctorul curant îi recomandase fripturi şi morcovi. la vremea respectivă nu se găseau la noi antibioticele care se administrează astăzi bolnavilor de tbc pulmonar.

info “pro-natural”: vindecarea ar fi putut avea loc pur şi simplu doar ca urmare a consumului exagerat de morcovi. vitamina A este cea care de obicei vindecă miraculos cazuri de emfizem pulmonar.

minune sau nu? mai cercetez…

________

[2:10] redau aici doar detalii despre vindecarea de tbc urmând (poate) ca într-un viitor articol să povestesc mai multe despre viaţa dânsului

1. [11:01@17.05.2010 edit] mai bine spus”experienţe supranaturale” – am revenit cu specificaţia asta pentru că azi noapte mi s-a întâmplat ceva care, dacă ar fi câtuşi de puţin supranatural, nu ar cădea în categoria “minunilor” (asta pentru că de obicei când spunem “minuni” ne gândim în general la o rezolvare miraculoasă a unei probleme, la o trecere miraculoasă de la >mai rău< la >mai bine<) [↩]