fleoşca, fleoşca
ce chestie, despicând un pic gându-n paişpe am realizat că am ajuns să urăsc zăpada nu pentru faptul că trece prin forma aia fleoşcăită până se transformă în apă şi nici pentru că… e udă (mai ales când se topeşte) ci pentru că e în bucureşti! iaaaac! praf care o face maro, excremente (cvasi-)camuflate, asfalt care nu lasă pământu’ s-o înghită, asfalt prost turnat care n-o lasă să meargă nici în canalizare, canalizare înfundată – dacă zăpada reuşea cumva să bată atâta drum…
săraca de ea… zăpada din bucureşti e ca o prinţesă delicată ajunsă în turnul unui zmeu slinos care o tratează atât de urât că devine şi ea un fel de zmeoaică. pff… şi eu care începusem să urăsc zăpada… se termina iarna şi nu înţelesesem că nu ea trebuia să fie subiectul urii mele… dumnezeule! (care probabil ai fost “de vină” pentru ninsoarea asta…)
astea sunt momentele în care apreciez cel mai mult acvariul meu… e un drăgutz!
mă mai găseşti pe