teo.ecsu.info

o minciună că trebuie să cuceresc prin muncă înălţimi intelectuale cât mai  înalte posibil ca să fiu respectat, ca să îmi câştig o pâine, ca să trăiesc.

[00:45 - by the way, dacă nu intelectu' experimentat, atunci ce-mi aduce respect? somethin' to brainstorm on...]

de ce s-a ajuns aici? de ce oamenii care ştiu să spele suficient de bine un veceu trebuie să meargă la fabrica de veceuri, pentru ca veceurile să rămână nespălate? de ce aceia care ştiu să manevreze tomberonul de gunoi fără să verse jumătate din el pe jos trebuie să meargă la uzina de făcut maşini de gunoi? cine face munca “de jos”? citeşte restu’ »

articolu’ e un posibil răspuns la cel postat de “colaholicu” aici.

văd cerşetori pe stradă de multe ori, zilnic, poate chiar din oră-n oră şi tot atât de des mă-ntreb (cel puţin aşa ar trebui): “o fi pe bune? o cheltui banii pe pâine sau pe un refil la pungă?” etc.

ei bine, azi la unirii l-am întâlnit pe Vasile. e unul din cerşetorii ăia de la care-ţi întorci privirea destul de repede… eu n-am făcut-o pentru singurul motiv că îl cunoşteam. da, mi-am adus repede aminte de el – îl întâlnisem acu’ vreo 5 ani la el “acasă” – un centru de plasament din Periş. asta m-a determinat să intru-n vorbă cu el şi să-l întreb ce mai face etc.

vreo 2 ore mai târziu ne-am despărţit şi era un pic mai fericit – mâncase ceva la mine şi era un pic mai gros îmbrăcat. n-am făcut decât să “spread the love” (şi-acum toţi hipioţii zic “aaa-men”)*. am avut însă grijă să-i spun că e norocos, că nu fac mereu chestii d-astea caritabile. stau şi mă-ntreb… cât la sută din motivaţia mea a fost simţul datoriei şi cât la sută compasiune?

anyways, mă simt şi eu un pic mai împlinit acum, că azi am fost cu puţin mai puţin inutil. şi ştiu sigur că Vasile chiar avea nevoie de mâncare şi de-o haină şi că le-a apreciat la maxim – asta e ce mă face cel mai fericit.

în concluzie, dacă vrei să fii darnic cu cerşetorii, încearcă să-i cunoşti un pic, să le afli povestea şi-apoi vei ştii sigur dacă şi în ce măsură au nevoie de compasiunea ta. i said it! :d

____

*afirmaţiile cu “spread the love” şi hipioţi nu-mi aparţin şi sunt expre folosite  :D [originalele le găseşti în articolul pe aceeaşi temă indicat şi în introducere]

[18:10] citeam ieri pe blogul Akianei despre planurile pe care ea le are pentru 2010. well, nu planuri, idealuri, cum s-or numi. mi se par nişte ţinte foarte înalte şi sunt sigur că va şi reuşi să atingă cea mai mare parte dintre ele. sus ocheşti, sus ţinteşti nu?

ei bine, nu, la mine nu-i aşa. nu reuşesc să respect nici jumătate din deadline-urile impuse mie de alţii şi chiar mai puţine dintre cele pe care mi le impun singur…

şi totuşi sunt câteva lucruri pe care vreau să le obţin în 2010 şi le scriu aici pentru 2 motive: primul e îndemnul pe care Akiane îl adresează cititorilor ei în articolul de care pomeneam mai sus – întrebarea de la sfârşit chiar este o provocare la întocmirea propriei “New Year’s Resolution”. al doilea ar fi avantajul pe care îl oferă o astfel de listă: dacă am undeva “în clar” acest “wishlist” am unde tăia sau bifa atunci când mă uit în urmă.

so… here I go [mi-e lene să caut o anumită ordine aşa că le las în ordinea în care mi-au venit în minte -  şi ea e oarecum relevantă :P ] citeşte restu’ »

[00.15] sunt din ce în ce mai hotărât să fac din ea (din transparenţă) un stil de viaţă. spunea parcă tipa de la “ceaiul de la ora 5″ din adevărul de seară că aşa e cel mai economic. “întreţinerea” a 2 sau mai multe măşti pe care le prezint apoi sistematic în faţa diverselor cercuri prin care mă învârt e foarte costisitor. uneori mă şi încurc, uit să pun masca de  ”operă” când merg la operă sau mă duc acasă cu cea de “şcoală” . e foarte complicat şi totuşi cam asta mi se întâmplă de multe ori. vorba vine, nu mi se întâmplă, eu sunt cel care determină asta. da’ în ultimul timp din ce în ce mai puţin…

când arăt celorlalţi faţa mea adevărată efectiv parcă mi se ia o povară d-aici [am mâna pe inimă ; )) ]. asta am experimentat şi astăzi în mijlocul câtorva prieteni. şi o să continui cu “desecretizarea”, ca să mi se ia povara de tot.

încep să înţeleg altfel numele parfumului ăluia, B.U. : ))

[21:40] chiar acum am terminat de vorbit cu unul. telefonic. n-a fost lungă convorbirea, 11 minute, dar a fo’ concentrată şi importantă, cel puţin pentru mine ; )

îmi place chestia asta, îmi place când prietenii îmi arată că le pasă de mine… ador asta chiar… adică mă face să îmi schimb părerea pe care o am despre oameni în general (că sunt egoişti, ca şi mine de altfel, că sunt ipocriţi, cum şi eu sunt uneori, etc). ăştia, cei care-mi arată constant că le pasă de mine, ei sunt cei care “salvează imaginea” ; ))

mulţumescu-ţi pentru ei, dacă tu mi i-ai dat!

deci trebuie neapărat să termin de citit cartea de care aminteam într-un articol anterior, ca apoi să mă apuc de “Creştinismul redus la esenţe” (“Mere Christianity”) de Clive Staples Lewis [nu "CS" din respect pentru el ; ) ].

[21:45] poate pentru că am avut ocazia să mă dau în spectacol cu ceva ce nu mulţi “ştie” să facă şi pentru că am şi primit un feedback foarte pozitiv [prea pozitiv pentru chestia aia micuţă ; )) ]

de fapt pot afirma cu siguranţă că asta e cauza. şi ce bună e dispoziţia mea acum, nu-ţi închipui ; ))

accentul cade foarte mult pe mine şi e normal, încă sunt foarte egoist… citeşte restu’ »

mi s-a uscat păru’ – până acum 15-20 de minute încă mai era ud de zăpadă [viscoleşte şi ninge tare afară da-n casă e biiine - abia aşteptam să ajung... "e" foarte bune condiţiile pentru un articol nou : d ]

păi voiam doar să mai pun pe foaie nişte calcule: mulţi în juru’ meu sunt răciţi cobză, inclusiv Corneliu, împreună cu soţia şi cu fetiţa lor, Miriam. eu, deşi am tot fost răcit prin toamnă, şi deşi am mult mai puţine treburi de rezolvat decât el, acum sunt bine-mersi… ce chestie… îmi pare rău pentru ei un pic aşa da’ îmi şi pare bine pentru mine, că încă sunt ok… – bine, mă cam doare o măsea şi presimt că o să fie nevoie de tratament pe canal da’ ata ete.

într-o un pic altă ordine de idei, ţi-aminteşti că eram într-o căutare… în speranţa (re)găsirii, mă apuc de citit o carte, “diversitatea experienţei ştiinţifice” (foto mai jos) de  Carl Sagan. mi s-a părut foarte interesantă la o primă vedere.

sper din toată inima să m-ajute… speră şi tu – o să pun aici nişte concluzii după ce o termin ; )

hai noapte bună! [că-mi pică ambii ochi în guriţă ; )) ]